De fiecare dată când ceva nu merge așa cum ți-ai dori, mintea ta caută vinovați.
De cele mai multe ori, greșeala fundamentală de atribuire, cum o numesc experții, și nevoia umană fundamentală de imagine pozitivă (de sine și publică) te determină să arăți cu degetul către altul: el/ea e vinovat(ă).
Însă subconștientul îți șoptește întotdeauna că ”ai și tu partea ta
de vină”, ori, mai rău, că ”tu ai greșit mai mult (sau mai grav) decât
celălalt”. Iar sentimentul propriei vinovății face ca nevoia de imagine
pozitivă și disculpare (defensivă) să devină mai puternică.
Ca să te simți mai puțin vinovat(ă), începi să vânezi greșelile
celorlalți. Ochiul tău devine foarte atent la ele, mintea ta le
hiperbolizează, iar gura ta le scoate în evidență și le socializează:
povestești, re-povestești și răs-povestești despre ele, oricui e dispus
sau nu e dispus să te asculte; te simți înțeles/înțeleasă doar atunci
când celălalt îți confirmă și re-confirmă că ”tu ai dreptate” – de fapt,
imaginea ta pozitivă, de sine și publică.
Faptele bune și corecte ale celuilalt, competențele lui,
performanțele lui ”te atacă” mai tare decât greșelile lui, iar atunci
mintea ta, aflată în defensivă, inventează intenții ascunse ale
celuilalt și mijloace nedemne de a obține performanța.
Conflictul se adâncește mai întâi în tine și abia apoi, cu timpul, în interacțiunile tale cu celălalt.
Cu fiecare nouă greșeală observată și fiecare calitate a celuilalt
diminuată, cu fiecare nouă re-povestire, sentimentul tău de vinovăție
devine mai adânc, iar nevoia ta de a mai povesti o dată și de a mai
descoperi încă o greșeală ”gravă” crește.
Soluția?
- Scoate complet din vocabularul tău cuvintele ”vină” și ”vinovat”; lasă-le pe seama lui Dumnezeu și a judecătorilor calificați.
- Dă-ți dreptul să greșești și dă-le și altora acest drept: nu suntem, totuși, decât ființe umane.
- Dă-ți dreptul să simți orice emoție umană, inclusiv invidie, gelozie, răutate etc.: nu suntem, totuși, decât ființe umane.
- Dacă ai greșit, focalizează-te pe consecințe și pe viitor; nu mai
poți ”repara greșeala”, ea ține de trecut și, cel puțin deocamdată, nu
ne putem întoarce în trecut ca să schimbăm lucrurile; tot ce se află efectiv sub controlul tău este:
- să nu acționezi atunci când te simți invadat(ă) de emoții negative: taci, rămâi nemișcat(ă) sau pleacă; mergi undeva unde poți descărca sănătos emoțiile respective (un parc, un bazin de înot, o sală de sport etc.);
- să conștientizezi și să diminuezi consecințele nedorite (= responsabilitate);
- să înveți ce și cum să nu mai faci altă dată.
- Spune ”Stop” foarte ferm atunci când ești tentat(ă) să ”rumegi”, sau să povestești și re-povestești despre, greșelile tale sau ale altora.
- Spune ”Stop” foarte ferm atunci când ochiul tău sau urechea ta se focalizează pe urât, rău, greșit; desigur, a le vedea și pe acestea e benefic, ține, înainte de toate, de legile evoluției speciilor (câștigă aceia care pot anticipa pericolele și se pot proteja mai bine în fața lor); însă cine rămâne acolo nu depășește nivelul oricărui animal angajat în lupta pentru supraviețuire.
- Focalizează-te pe ce faci tu bun și bine, și poți face și mai bine, aici și acum.
- Caută până vezi în fiecare om (și) ce are și face el bun, frumos, corect și privește acele lucruri cu ochiul admirației și cu mintea învățării: inspiră-te de la el, ca să devii tu și mai bun(ă).
- Spune-i deschis celuilalt ce apreciezi tu la el – pe bune! – ori de câte ori observi ceva apreciabil din punctul tău de vedere; dacă nu vezi nimic apreciabil, întoarce-te la cele scrise mai sus, ai de lucru acolo.
- Trăiește în prezent, nu în trecut.
- Și construiește cu răbdare viitorul, nu-ți face iluzii că poți trăi deja acolo.
”Când îi acuzi pe alții pentru
nefericirea ta, e semn că ai nevoie de educație. Când te acuzi pe tine, e
semn că abia ai început educația. Iar când nu mai acuzi pe nimeni, nici
pe tine, nici pe alții, e semn că ți-ai desăvârșit educația”. (Epictet)
Elisabeta Stanciulescu,
03/02/2015
